Un vânător la pachet, dacă se poate!?

Publicat la October 7, 2014

PrintÎn lumea noastră, femeile vorbesc despre bărbaţi şi bărbaţii despre femei sau despre fotbal şi alţi bărbaţi care au reuşit să cucerească anumite femei. Ia staţi puţin, domnilor, poate ar trebui să vorbiţi mai mult despre noi. Ce, noi nu facem sport sau nu jucăm fotbal? Sport facem în fiecare dimineaţă când ne ridicăm din pat şi ne machiem subtil; antrenăm două grupe de muşchi zilnic, braţe şi picioare. Fotbal jucăm când facem chiftele şi vă mai plesnim câte una de frunte, iar voi ne ziceţi că-i fault şi ne daţi şi cartonaş roşu. Ne-am ars! (uleiul în care prăjim chiftelele e de vină, nu voi)

Dacă voi nu vorbiţi despre noi, lăsaţi că vorbim noi. Suntem un fel de Alexandru Lăpuşneanu modern, dar în varianta feminină. Dragii mei, ca să nu se supere celelalte femei care, poate, nu sunt în acelaşi asentiment, voi sunteţi, cum să zic, ori înceţi ori ageri. Eu de mijloc nu vreau să vă văd, fiindcă nu prea mi-au plăcut niciodată chestiile gri, confuze, greu de explicat şi bla-bla-bla. Ori e albă ori e neagră. Ori vânător cu farmec ori doar adulmecător de căprioare fudule.

Nici eu nu ştiu care categorie îmi place mai mult. Poate niciuna, poate amândouă. Lăsaţi că decid mâine, că acum trebuie să-mi finalizez articolul. Cei din prima categorie chiar îmi plac. Aranjaţi, stilaţi şi educaţi. De „cocălari”, „manelişti” şi alte soiuri de naţii inventate de media nu vorbim aici. No, ăştia sunt şmecheri rău (din prima categorie). Când intră într-o cafenea, că-i lumină, că-i întuneric îţi dai seama când ei zâmbesc. Dantura de Hollywood şi zâmbetul perfect alb face furori. Acum să fim serioşi, cui nu-i place un „animal de pradă” cu dantură perfectă? Dacă pe asta n-ar avea-o, degeaba ai mai vrea să-l alinţi mascul feroce. Ar fi o antiteză supărătoare, iar mie nu-mi place să fiu supărată. Are mâini frumoase, cu degete lungi, cu unghii tăiate şi e finuţ, tată. De-l ciupeşti un pic, un-doi se-ncruntă şi te linişteşti. Oricum, mâinile lui, paradis greu de descris. Parcă ai vrea să adormi cu ele şi tot cu ele să te trezeşti. L-ai ruga să ţi le împrumute pentru o zi, două, cinci, zece… ani. Să nu vă mai zic de trup, corp sau cum îi mai zice în limba română. Te dă pe spate cât ai zice… mascul. Noroc că-i el acolo să te prindă şi să te ajute să-ţi recapeţi echilibrul. Se îmbracă bine, nu neapărat gros, chiar dacă toamna e la ea acasă, iar iarna ne bate în poartă. E stilat şi simţi şi tu nevoia să fii o lady când ieşi cu el.

Adulmecătorii doar miros zi şi noapte, dar nu atacă niciodată, aşa că nu merită să dezvolt prea mult subiectul. Privesc din umbră, dar acolo nu se face nici în veşnicia veşniciilor lumină. Iar în suflet nici pe-atât. Bine, poate se face dacă luaţi voi, gagicile, frâiele şi decideţi să faceţi primul pas. Nerecomandat de altfel, pentru că şi adulmecătorul are orgoliu, chiar dacă-l ţine ascuns.

Vânătorii sunt mereu pe fugă, dar când şi-au prins prada se bucură de ea ca de un trofeu. O arată tuturor prietenilor şi ar vrea s-o împăieze ca niciodată să nu piardă gustul câştigului. Vânătorii, masculi adevăraţi. Vânează, aleargă şi nu transpiră. Bine, glumesc. Transpiră, dar ăştia mişto au un leac bun şi nu se dau înapoi de la folosirea lui. Când dau de văi şi dealuri, iar prada-i greu de cucerit folosesc un pic de Gerovital H3 Men şi parcă mai prind elan. Doamnelor, dacă vreţi să ajungă mai repede la dumneavoastră puteţi să le faceţi cadou câteva baxuri de deodorante de la Farmec şi aţi scăpat uşor.

P.S.: Am decis, îmi plac vânătorii! (superficial vorbind)

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Share Button