„Povara” de a fi cine sunt

Publicat la August 12, 2017

IMG_3633

Mi-ar fi plăcut să poți înțelege că deși par că mă zgudui la fiecare furtună, sunt un copac cu rădăcini adânci. Mi-ar fi plăcut să mă vezi. Să mă asculți ca să mă înțelegi, nu ca să-mi dai o replică.

Și știi de ce? Pentru că nu sunt omul care își împarte inima cu mulți. Cel puțin nu la modul vulnerabil și foarte direct. Iar cu tine, cu tine nu am vrut să o iau pe ocolite. Am știut că drumul drept, care îți arată cine sunt, e cel mai bun. Ah, dar s-a întâmplat să nu-ți placă cine sunt. Sau să te sperie. Deși, habar nu am care mai mult din cele două, fiindcă acestea sunt presupozițiile mele și felul în care văd lucrurile…

Totuși, să știi că nu e ușor să-ți faci curaj să-ți pui inima pe masă, după ce ai făcut asta de îndeajuns de multe ori ca să știi că e mai mare probabilitatea să-ți fie zdrobită decât îmbrățișată cu bune și cu rele. Dar știu că nu înțelegi. Cel puțin nu poți să înțelegi cum niște „nimicuri” pe mine mă pot afecta atât de mult. Asta pentru că gradul nostru de empatie e foarte diferit. De câțiva ani doar asta fac. Ascult oamenii, mă pun în papucii lor, în ai unora mai și umblu, iar apoi detașându-mă oarecum de problemă, dar fără să minimizez importanța suferinței lor, încerc să le aduc în prim-plan cel mai folositor mod de abordare a problemei. Și nu-i cocoloșesc, dragul meu. Pentru că înțeleg că uneori cocoloșirea înseamnă complacerea într-o situație nesănătoasă. Nu le spun că durerea lor e nimic, le spun doar că e un pic mai mică decât o văd ei. Dar mereu cu dragoste, cu brațele tare strânse în jurul lor. Ca dacă le vine să plângă sau să fugă pentru că nu le place ce aud, să nu o facă. Și oamenii nu fug. Dar mulți plâng și au plâns. Și am plâns și eu împreună cu ei. Probabil de aici mi se trage faptul că pentru mine și bucuria și suferința se scrie cu lacrimi, cu lacrimile pe care le împart cu ceilalți.

Ah, dragule, și de ai știi ce mult iubesc eu lacrimile astea. Sunt darul lui Dumnezeu pentru mine sau, mai degrabă, darul meu pentru El. De le-ai fi înțeles. Buruduful lacrimilor mele mai are mult până să se umple, așa că mai am mult de plâns, multe drumuri de ape de făcut.

Și poate a fost mai bine că te-a speriat. Pentru că nu ai cum să fii sprijin pentru cineva pe care nu-l înțelegi și în ai cărui papuci nu încerci să mergi măcar puțin. N-aș fi vrut nicio clipă ca lacrimile mele să fie o povară pentru cineva. Mai ales pentru tine, în fața căruia mi-am dat libertatea de a le arăta, în speranța că le vei înțelege. Și nu, dacă lacrimile mele ți-au fost povară, cu atât mai mult ți-aș fi fost eu după ce aș fi fost și mai aproape. Asta pentru că am plâns destule lacrimi pe care nu le-ai văzut și nu le-ai auzit. Și nu poți să fii povară pentru cel pe care-l iubești. Tocmai pentru că-l iubești, te vei îndepărta și-i vei da ceea ce crede el că are nevoie… libertatea de a nu-ți mai vedea lacrimile.

Aș vrea măcar o dată să plângi cu ochii mei, ca să vezi că în ei era mai multă fericire decât tristețe… Doar că fiecare vede ce poartă în suflet…

 

Share Button