Pe funiile iubirii nodurile nu se văd

Publicat la January 16, 2014

FuniileDragCopertaÎn sfârşit am terminat de citit prima carte pe 2014. Trebuia să o fi început deja pe a doua, dar mi-am pierdut din antrenament şi trebuie să recunosc că mă urăsc pentru asta. În 2013 am citit foarte puţin, am uitat cum e să-ţi găseşti bucuria în cărţi şi am început să-i înţeleg pe cei care-mi spuneau că nu le place să citească.

Funiile dragostei nu e la prima lectură, ci la a doua. Pentru prima dată am citit-o în august 2007 când au avut loc nişte evenimente care m-au marcat mai mult decât ar fi trebuit. În timp ce citeam cartea am plâns foarte mult şi după aceea n-am putut să-mi explic de ce. Existau două posibilităţi, fie plângeam pentru că povestea era atât de emoţionantă, fie pentru că eram labilă emoţional datorită veştilor deloc bune pe care le-am primit. Încă nu am reuşit să elucidez misterul, dar ştiu că de atunci cartea asta mi-a rămas aproape de suflet şi le ziceam tuturor că e favorita mea.

Mi-a fost frică să o recitesc şi nici măcar nu am vrut să fac asta. Nu am vrut să pierd sentimentul pe care l-am avut la prima lectură, nu am vrut să trădez simţirile de atunci şi nu am vrut să mă lipsesc cumva de zâmbetul care-mi apărea instantaneu când cineva începea să vorbească despre ea. Ştiam că trebuie să o recitesc ca să pot înţelege exact ce s-a întâmplat prin 2007 şi din cauza asta mi-am impus să o fac. Eu din 2007 şi eu din 2014 nu sunt deloc la fel, aş putea spune că ne aflăm chiar la poli opuşi. De atunci s-au produs multe schimbări în viaţa mea fie că am vrut, fie că nu am vrut. O câte mi-am dorit să nu se fi întâmplat niciodată. Câţi oameni aş fi vrut să ţin lângă mine, câte iubiri n-aş fi ascuns ca să nu le găsească nimeni ca să nu mi le poată fura…

Ei bine, mi-am făcut curaj şi am citit-o din scoarţă-n scoarţă. De data asta nu m-a făcut să plâng, ci doar mi-a umezit ochii din când în când. În schimb acum am înţeles mai bine ce vrea de fapt să transmită scriitoarea. Pentru că sunt mai matură am înţeles ce înseamnă să fii trădat de cel pe care îl consideri cel mai bun prieten, ce sentimente trebuie să te încerce atunci când cel pe care-l iubeşti e fericit alături de altcineva şi cum ţi se frânge inima când cel la care ţii mai mult decât la propria viaţă pleacă de lângă tine nu pentru că aşa vrei, ci pentru că aşa trebuie. Acum ştiu cum e să vizitezi pe cineva la spital şi să nu te duci prea aproape de patul lui ca nu cumva să izbucneşti în lacrimi şi să fi nevoit să fugi afară din salon. Ştiu cum e ca de dragul lu Hristos să-ţi spună unii că eşti fanatică şi îndoctrinată, nu de alta, dar pentru că te văd că iubeşti prea mult cerul. Acum ştiu multe, dar de fapt nu ştiu nimic. Sunt atâţia alţi oameni care au trecut prin dureri mai mari decât ale mele, suferinţe mai cumplite şi iubiri mai aprige, mai sincere, mai sfinte…

Totuşi cred că dragostea e ca o funie. Te leagă mai întâi pe tine, ca după aceea să te poată lega de alţii. Odată ce-ai fost prins, nu mai încerci să scapi. Nu pentru că n-ai putea, ci pentru că nu vrei.

Dacă aţi citit cartea aş vrea să-mi spuneţi cu ce anume aţi rămas din ea, ce sentimente v-au încercat când aţi citit-o şi dacă aţi citit şi altceva de aceeaşi scriitoare. Poate anul ăsta reuşesc să-mi îndeplinesc un vis şi să mă întâlnesc cu Ligia Seman ca să stăm la o porţie de poveşti. Nu de alta, dar e un om extraordinar, deşi am schimbat doar câteva vorbe. În cazul în care se îndeplineşte o să fiţi primii care află.

Fotografie: Google Images

Share Button