Oh, nu! Nu din nou…

Publicat la October 14, 2014

silkn-glide-epilator-iplNu ştiu cum sunteţi voi, dar eu şi prietenele mele urâm epilarea din tot sufletul. Iar de aici încep toate discuţiile prin care ajungem să ne dăm seama că nu reuşim să-i înţelegem pe băieţii care s-ar putea scuti atât de uşor de epilatul picioarelor, dar poate, pentru că le place durerea, ajung să repete treaba asta la nesfârşit. Dubios, domnilor, poate vă găsiţi ceva mai interesant de făcut…

În fine, mie mi-ar fi plăcut să trăim într-o lume care să nu ştie absolut nimic despre epilare. În acea lume am fi putut trăi liniştite, fără să ne îngrijorăm că mâine vrem să ne luăm fustă, dar nu suntem epilate, fără să urlăm de durere când cosmeticiana trebuie să tragă de banda de unică folosinţă. Sau, ar fi fost super ok dacă ne năşteam fără păr pe picioare, pe mâini şi pe unde om mai fi având.

Oripilarea mea faţă de epilare are o motivaţie destul de bună. Prima şi prima dată, după ce am intrat în rândul domnişoarelor şi m-a lăsat mama să mă epilez, pensez şi să port tocuri, ştiu că a chemat-o pe o vecină care făcuse curs pentru aşa ceva. A venit până la noi cu o cratiţă în care avea nişte ceară. În termeni moderni i se spune ceară tradiţională refolosibilă. A pus-o pe aragaz şi a aşteptat să se topească. După ce a căpătat consistenţa perfectă, pe gresie, în bucătărie, au întins astea un cearşaf şi m-au îngrădit acolo. Cu o lingură de lemn lua ceara fierbine şi o punea pe piciorul meu. Mai era puţin şi aş fi dat tare din picior, dar din respect şi pentru că nu voiam să par laşă, mi-am muşcat buza şi-am zis că asta-i o joacă de copii. O joacă mai periculoasă că se prea poate să te arzi şi când vrei să scapi de păr, probabil scapi şi de un strat bun de piele. Am îndurat eu ce am îndurat, dar la un moment dat simţeam că nu mai pot. Mă încurajam cu vorba aia „Baba rabdă la frumuseţe”. Şi-am răbdat, dom’le, că după aceea picioarele mele parcă erau proaspăt născute.

Nu după mult timp, mama s-a gândit că se plictiseşte pe lângă casă şi s-a apucat de un curs de cosmetică. Ştiţi că fiecare persoană care se apucă de un curs practic are nevoie de un cobai. Ei bine, eu am fost al ei, pentru orice avea nevoie; epilat, pensat, masat. Credeţi că-i plăcut, dar nu-i chiar aşa, mai ales că eu sunt foarte pretenţioasă. „Mamă, aici mi-a mai rămas un fir”. „Mamă, astea îmi cresc sub piele, ce să fac?”. Mamă-n sus şi mamă-n jos. M-am obişnuit şi cu postul de cobai, dar nu am mai putut, am vrut să încerc ceva nou.

Mi-am luat un epilator şi dă-i tată, când în sus, când în jos. Plictisitor din cale-afară şi destul de dureros. E fain măcar că atunci când îţi creşte vreun nărăvaş pe gamba dreaptă, un-doi l-ai ucis.

Totuşi, aş apela cu toată inima la epilarea definitivă. Să nu mai am stres şi cu asta, că-i viaţa destul de stresantă. Nu cred că aş rezista 80 de ani să mă tot epilez, ba odată acasă, ba la salon. Aşa, mă epilez o dată şi bine. Cred că cel mai simplu ar fi să apelez la Silken Glide – epilator ipl. Convenabil, pentru o viaţă fără…păr.

Dar, mai tare, aş prefera o lume care să nu ştie ce-i aia epilare. Dacă ar fi aşa, aş putea să fiu chiar ca şi o maimuţă şi nimeni nu s-ar uita dubios la mine.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Share Button