Nu-mi tăia o felie de dragoste, dă-mi tot tortul

Publicat la January 26, 2014

T_DSCN5328De mult timp mi-am propus să citesc cartea asta, dar acum cred că înţeleg de ce nu am reuşit să o citesc mai devreme. Toate la timpul lor, după cum prea bine se spune.

Un prieten mi-a spus că el nu citeşte cărţi care dezbat astfel de teme, fiindcă el vrea să experimenteze pe propria piele, nu să-l înveţe alţii. I-am spus că nu e vorba despre a te învăţa alţii, ci despre a preveni un eşec. Am citit cartea, nu ca să mă înveţe cum să iubesc, ci ca să înţeleg ce fel de femeie trebuie să devin. Mi-am luat toate măsurile de precauţie care mă vor ajuta să cresc iubirea din inima mea, să o fac să inunde viaţa celui de lângă mine şi acestea nu mă vor lăsa să pun la loc de cinste mânia şi nemulţumirea, care ar putea distruge tot ce am clădit până la acel moment.

Aş recomanda cartea tuturor celor care-şi doresc să se căsătorească şi nu prea au habar cu ce se mănâncă căsnicia. Le-aş spune celor îndrăgostiţi să-şi pună picioarele pe pământ, totuşi să continue viseze, dar să o facă responsabil şi să-i atribuie celui pe care-l iubesc calităţi şi defecte pe care chiar le are, nu pe care îşi imaginează ei că le-ar avea. A iubi nu înseamnă a închide ochii şi a nu mai vedea nimic defect, ci a deschide atât de tare ochii încât să vezi imaginea de ansamblu. Adică, un om cu cele mai frumoase calităţi şi cele mai grozave defecte, dar unul pe care l-ai pus pe piedestalul iubirii şi te-ai angajat să-l ierţi, să-l preţuieşti şi să-ţi dovedeşti că poţi să-l îmbrăţişezi chiar şi cu lacrimi în ochi.

Le-aş spune celor căsătoriţi să o citească. Poate aşa le vine din nou pofta de iubire, de dragoste, de înţelegere şi de dulcegării. Nu că le-ar lipsi, dar un surplus de chestii de-astea bune nu strică nimănui, mai ales căsniciei. În cazul în care eşti la un pas de divorţ, de o despărţire inevitabilă, ar trebui să te gândeşti de două ori înainte să faci pasul ăsta. Citeşte-o şi apoi s-ar putea să fii conştient de comoara pe care ai avut-o alături toată viaţa ta, ar fi păcat s-o arunci la gunoi fără să-i fi cunoscut valoarea.

Totuşi, ceva nu-mi place la cartea asta. Titlul! E drept că e poetic şi recunosc că mi-am dorit să o citesc în primul rând pentru titlu. Dar mie, care-mi plac dulciurile la nebunie, să-mi taie numai o felie? Dom’le, de când se dă iubirea cu porţia? No, ştii ceva, mie ori îmi dai tot tortul, ori îţi ţii felia aia pentru tine. Eu chiar nu am ce face cu ea, nu mi-ar ajunge nici pe o măsea. Aşa mă amăgeşti…

Să încheiem frumos, cu un citat din cartea lui George Uba: “Ei bine, încrederea totală nu vine de la început, oricât de plini de calităţi sunt cei doi. Ea apare ca urmare a deprinderii de a comunica cât mai deschis şi cât mai bine. Nu este vorba numai de comunicare verbală, ci sunt atâtea modalităţi de a comunica: prin gesturi, prin tonul vocii, printr-o atingere plăcută sau chiar prin tăcere.”

Share Button