Irina Binder – „Cuvintele scriu și simt că mă eliberează”

Publicat la January 22, 2014

irina-binder-despre-blogul-sau-inso-0804003650Dacă în zilele noastre, oamenii au uitat cum să fie oameni, Irina Binder învaţă acest lucru zi de zi. Învaţă din tot ceea ce face şi dă ce are mai bun de fiecare dată.  S-a făcut cunoscută în mediul online prin intermediul blog-ului, unde şi-a expus gândurile încă din septembrie 2010. Un an mai târziu şi-a creat propria pagină de facebook intitulată „Insomnii”, unde a reuşit să strângă până în prezent peste 126 de mii de cititori. S-a născut la Braşov, locuieşte încă acolo şi lucrează într-o companie multinaţională. Deşi a absolvit Managementul, scrisul a fost parcă dintotdeauna o parte din ea, cea mai frumoasă parte care o defineşte. Deşi se află la început de drum, a publicat deja prima carte cunoscută sub denumirea de „Fluturi”, citită de mulţi dintre cei abonaţi paginii sale de facebook.

1. Când ai descoperit că îţi place să scrii şi cum s-a întâmplat acest lucru?

Scriu de pe la vârsta de 12 ani, când tatăl meu mi-a propus să notez într-un jurnal tot ceea ce mă impresionează, mă întristează sau citate și poezii pe care voi dori să nu le uit.

2.Ţi-a trecut vreodată prin minte firavul gând că ai putea scrie o carte? În drumul acesta anevoios, cu urcuşuri şi coborâşuri ce persoană te-a sfătuit să scrii şi să nu renunţi?

Da, știam că voi scrie o carte pentru ca am făcut o promisiune unei persoane dragi. Nu am crezut însă că va fi publicată, conștientă de faptul că nu sunt scriitoare și că nu am talent și calități care să îmi permită să scriu la un nivel care să satisfacă pretențiile cititorilor și mai ales ale criticilor. Au existat voci care m-au descurajat, dar prietenii apropiați m-au încurajat să îmi urmez visul.

3. “Fluturi” reprezintă debutul tău în literatura română. A fost nevoie de o doză maximă de curaj ca să-ţi deschizi sufletul în totalitate şi să-l expui în faţa unei lumi crude, care judecă orice lucru, indiferent dacă e mic sau mare. Ce te-a determinat să vorbeşti despre tine însăţi în acest roman?

Fluturi este promisiunea pe care am făcut-o unei prietene foarte dragi și totodată este o poveste de iubire care merita să fie spusă. Într-adevăr, am avut nevoie de mult curaj ca să îmi deschid sufletul în fața lumii, dar de îndată ce am publicat cartea m-am simțit eliberată. Și am avut surpriza să constat că lumea nu este așa cum o știam în prejudecățile mele, că este încă receptivă la frumos și că apreciază sinceritatea.

4. Am înţeles că banii câştigaţi din vânzarea cărţii vor fi dăruiţi unui caz social. Cazul e atât de special încât te-a determinat să dăruieşti sau e ceva obişnuit în ce te priveşte?

Da, partea mea din încasări va fi donată unui caz social. Este vorba despre un băiețel care în urma unui accident nefericit a rămas fără ambele brațe. Îmi doresc enorm să îl ajut să fie independent, să poată munci cu mâinile lui, să poată mângâia și îmbrățișa. Sper să adun mai multe fonduri pentru acest caz social pe care îl voi face cunoscut dacă familia băiețelului va fi de acord. Deocamdată ajut atât cât pot.

5. Ce ţi se pare cel mai greu atunci când scrii? Care a fost cea mai dificilă perioadă din timpul scrisului?

Nu mi se pare greu să scriu, din contră. Cuvintele scriu și simt că mă eliberează. Totuși, am avut momente grele atunci când am scris despre perioade triste din viața mea și despre oameni pe care i-am pierdut, pentru că am retrăit durerea acelor clipe.

6. Unii când scriu au nevoie de un locşor aparte, doar al lor. Alţii au muze sau adevărate izvoare de inspiraţie. În cazul tău care e locşorul şi izvorul nesecat al harului plin de cuvânt?

Sunt o iubitoare a naturii și am locurile mele în care fug de haosul și de zgomotele din oraș. Acolo scriu cel mai bine pentru că mă simt liberă și în siguranță. Inspirația mea vine din experiențe proprii și din experiențele celor din jurul meu.

7. Pe lângă scris şi suflet ce mai înseamnă Irina Binder?

Irina Binder este un om cu o viață complexă. Muncesc într-o companie multinațională, am mulți prieteni și mă implic în diverse activități sociale și culturale.

8. Având în vedere că faci parte din generaţia tânără, cunoşti problemele şi stările contradictorii care o încearcă, ce sfat i-ai da?

Singurul sfat pe care mi-aș permite să îl dau celor tineri este să fie originali. Să își urmeze visurile și să nu se lase descurajați. Să își reconsidere valorile și poziția față de tot ceea ce înseamnă oameni și viață.

9. Cu ce ai de gând să-i mai uimeşti pe cititorii tăi dragi? Le pregăteşti o nouă surpriză cu care să se poată delecta în timp ce savurează un ceai sau o cafea?

Momentan scriu cea de-a doua carte, care va fi bazată pe teme motivaționale și spiritualitate. Și voi scrie în continuare pe blog și pe pagina de Facebook, unde am creat o comunitate mare și frumoasă.

576447_535390729804770_1608807012_nDragii mei cititori, vă puteţi delecta cu un fragment din „Fluturi”, pe care l-a ales însăşi scriitoarea, Irina Binder.

 „Pe drumul vieții mele m-au însoțit și oameni care, la un moment dat, mi-au făcut brânci. Au așteptat un moment vulnerabil ca să mă poată împinge, pentru că numai căzută jos aveau șansa să mă calce în picioare. Dar nu i-am lăsat și nu am dat nimănui satisfacția de a mă vedea la pământ. 

M-am ridicat cu spatele la ei, pentru că dacă m-aș fi ridicat cu fața, aș fi îngenuncheat în fața lor… și, numai Dumnezeu merită să îngenunchezi fața Sa. M-am ridicat cu spatele și nu am privit înapoi. Am lăsat jos durerile și dezamăgirile, mi-am luat speranța, visele și încrederea și mi-am continuat drumul. Ei au rămas acolo jos, în locul în care eu căzusem și, în timp ce urcam pe drumul meu, privind înapoi, îi vedeam din ce în ce mai mici, până când au dispărut…”

Fotografii: Google Images

Share Button