În brațele lui tata

Publicat la March 29, 2016

IMG_7203E una dintre acele zile în care aș da orice ca să mai fiu măcar pentru o clipă copil, să nu condamn distanța și să nu trebuiască să fim împărțiți în mai multe părți ale țării doar pentru că… așa e viața. Pentru mine familia a fost, este și sunt sigură că va fi mereu cel mai prețios cadou care mi s-a oferit. Prietenii sunt pasageri și stau în viața noastră doar bucăți de timp, atât cât avem nevoie ca să creștem împreună și apoi trebuie să ne spunem la revedere. În schimb, familia nu pleacă nicăieri. Mai pleci tu din când în când, dar sentimentul că ai unde să te întorci îți dă mereu curaj. Curajul de a merge mai departe și de a te întoarce repede ca să împarți bucuria și laurii victoriei cu cei care te-au susținut de la distanță.

Orice mers acasă pentru mine e greu. E greu pentru că aleg adeseori să mă gândesc că timpul o să zboare repede și voi fi nevoită din nou să mă retrag în singurătatea mea. Da, departe de familie mă simt mereu singură, chiar dacă, recunosc, nu e nici pe departe perfectă. Are și ea defectele ei, dar cele mai de preț lecții pe care le-am învățat de la ea și în ea au fost iubirea, iertarea și acceptarea în pofida oricăror greșeli. Și acasă știu că mă iubesc toți, indiferent câte eșecuri am adunat în drumul meu, fie ele pe plan personal, academic sau profesional. Atunci, eu cum aș putea să nu fac exact cum m-au învățat?

Așa că azi aș vrea să fiu copil, să fiu acasă, să stau în brațele lui tata și să mâncăm tort din aceeași farfurie. Să mă bucur de îmbrățișarea pe care mi-o dă de „bine am venit” și să-mi ascund lacrimile de „o să plec curând”. Să râdem, să împărțim ultimul polonic de supă, să ne rugăm și să cântăm, iar apoi să povestim. Așa cum o fac oamenii mari, despre probleme, neajunsuri, bucurii, visuri, așteptări, afaceri, credință, mulțumire. Cred că asta îmi lipsește cel mai mult, comuniunea și discuția. Telefonul ne ajută, dar nu într-atât, pentru că lacrimile se șterg mai ușor când ai pe cineva care să-ți întindă un șervețel.

Oh, ce rău e să fii mare și cât de bine e să fii copil, dar azi nu e despre asta. O fi despre dorul meu, dar e despre tata, căruia trebuie să-i urez mulți ani… de departe. Așa că, la mulți fericiți și frumoși ani cu mine mai aproape sau mai departe, important e să fim amândoi. Să îți păstrezi brațele mereu calde și genunchii pregătiți ca să mă susțină. Să-ți lași gândurile la fel de libere să zboare spre mine și dragostea ta la fel de tare să rămână. Să mă molipsești cu încrederea ta și cu puterea de a ierta, care vin dintr-o relație cu Dumnezeu. Mulțumesc pentru lecțiile pe care mi le dai și pentru curajul de a-ți arăta slăbiciunile și căderile. Pentru mine tot Super Erou o să rămâi, pentru că inima și caracterul sunt cele care îți dau acest statut. Așa că, tată, să nu te temi să greșești. Te iubesc și te voi iubi mereu nu pentru ceea ce ce faci, ci în pofida a ceea ce faci.

 

Share Button