De ce mă rog pentru viitorul meu soț

Publicat la January 17, 2016

2d7de121cec5f347f6f51d19c4283f08

Încă de când era mama mică, bunica a sfătuit-o să se roage pentru viitorul ei soț. De fapt, le-a dat acest sfat tuturor fiicelor ei, care nu erau puține, în total vreo cinci. Îmi povestea la un moment dat mama că una dintre mătuși îi spunea bunicii că n-are rost să se roage, pentru că Dumnezeu nu se complică cu chilipiruri de astea cum ar fi dragostea, căsnicia și măritatul. S-a căsătorit cu un om care părea foarte ancorat în Dumnezeu, dar la un moment dat și-a dat arama pe față. A renunțat la biserică, a început să bea și să fumeze, iar banii care ar fi trebuit să asigure pâinea cea de toate zilele a copiilor se duceau numai el știe unde. N-am avut curaj vreodată să o întreb pe mătușa cum a fost viața alături de el, pentru că tristețea pe care o vedeam mereu în ochii ei vorbea de la sine. A rămas puternică pentru copiii pe care îi iubește mai presus de propria viață.

Cât despre mama, pot spune că a fost din totdeauna foarte ascultătoare de părinți, temătoare de Dumnezeu și credincioasă. A început să se roage pentru viitorul ei soț și undeva la 18 ani jumate s-a căsătorit. După trei luni a făcut nuntă cu un om cu care multă lume n-ar fi zis vreodată că o să se căsătorească (o să vă scriu cândva întreaga poveste, dar trebuie să-i cer permisiunea mai întâi). Și astăzi sunt mai fericiți decât au fost imediat după nuntă și se iubesc cam cu 24 de ani mai mult. Anul acesta împlinesc 25 de ani de la căsătorie, iar pentru mine sunt cuplul model.

De ce am început să mă rog pentru viitorul meu soț? Pentru că mi-am dat seama că de multe ori mi-am canalizat atenția înspre oameni care nu reușeau să mă vadă din cauza ceții care era în sufletul lor. Pentru că am investit timp, energie și iubire în relații care nu au făcut altceva decât să îmi fure din bucurie. Iubeam și simțeam că o fac din toată inima, dar eram nefericită. Așa că, am ales să mă retrag, să renunț la relațiile nesănătoase. Da, poate din egoism și cu gândul la propriul bine, dar în final viața despre asta este. Despre a cunoaște și mai apoi despre a alege dacă acel ceva se pliază sau nu pe principiile și nevoile tale. Tocmai din cauză că la un moment dat ajunsesem să dau și să nu simt că primesc ceva, mi-am pus viața pe pauză. Era timpul ca ceva să se schimbe, pentru că nu făceam altceva decât să mă amăgesc că poate mâine lucrurile vor fi mai roz. Acel mâine n-a mai apărut. Cred mai tare în a pune punct unei relații, fie ea de orice fel, decât a încerca să o tărăgănezi la nesfârșit, fără să acorzi celuilalt libertatea de a se bucura de lucrurile care i-ar putea face mult mai mult bine.

Am început să mă rog pentru viitorul meu soț pentru că e o investiție pe care nu poate să mi-o ia nimeni. Adică, e o investiție cu profit asigurat, pentru că ceea ce pun în palmele lui Dumnezeu nu are cum să nu se dubleze, tripleze și apoi să vină înspre mine. Cred că dacă relația mea cu Dumnezeu e pe calea dreaptă și bună, adică să îmi aducă doza aia de speranță fără de care nu mi-aș putea pune zâmbetul la purtător în fiecare zi, și celelalte relații vor fi la fel. De fiecare dată când mă clătinam în relația mea cu Dumnezeu și credeam mai mult în forțele și înțelepciunea proprie, am ajuns cu sufletul sângerând și mintea confuză. Așa că nu, de data asta nu vreau să mai fac aceeași greșeală. Vreau ca tot ce ține de mine să fie făcut exact așa cum simte inima mea că trebuie și poate. Vreau să găsesc echilibrul între mine și Dumnezeu, ca la momentul potrivit să găsesc echilibrul cu un el.

Pe lângă asta, rugăciunea pentru viitorul meu soț îmi oferă stabilitate din toate punctele de vedere. Adică, știm cu toții că de la o anumită vârstă și din cauza presiunilor date de normele unor comunități în care ne învârtim, putem să fim destabilizați, cu precădere pe plan emoțional. E genul ăla de manipulare de care suntem conștienți, dar pe care nu prea știm cum să o combatem. De multe ori ne mai alinăm sufletul plângând sau vorbind cu oameni care credem că ne-ar putea înțelege. Tocmai din cauza aceasta, conștientă fiind de cât de puternică poate să fie uneori influența oamenilor, mai ales într-o chestiune de o asemenea sensibilitate, am ales să fac din Dumnezeu barca mea de salvare. Îi spun în fiecare zi să ne salveze pe amândoi, pentru că știți și voi, ce poate fi mai frumos decât rugăciunea pentru un om pe care nu-l cunosc, dar pe care încep încet să-l iubesc pentru că-l fac parte a vieții mele fără ca măcar el să știe?!

Fotografie: www.pinterest.com

Share Button