Auto-stop. Urcaţi, vă rog!

Publicat la October 9, 2014

aygo8-300x300Am „primit” o maşină cu puţin timp în urmă. E roşie şi-i ca o buburuză de frumoasă. Uneori îmi vine să zic „Buburuză, ruză, acolo unde-i zbura eu m-oi mărita”. Iar maşina asta, zboară cum nici păsările nu o fac. Iubeşte motorina şi e foarte îndrăgostită de ulei, îi mai place să fie spălată de tipii ăia drăguţi de la spălătorie şi nu se prea dă cu fard de pleoape, că zice că i se aburesc ochii (farurile). E fudulă din calea-afară şi îi place să o strigi pe numele mic, adică Aygo. I se pare că Toyota e prea oficial şi lipsit de sentiment, pe când Aygo e melodios şi numai bun de luat în braţe, de pupat. Vă daţi seama că eu nu exagerez cu pupăturile şi îmbrăţişările, fiindcă-i o ea şi am atâta respect de sine.

Mă distrez de minune cu maşinuţa asta. Facem o groază de chestii împreună şi încă câte vom mai face. De exemplu, îmi imaginez că o să ies cu un tip. M-am gândit să mergem într-un loc frumos, aşa că am ales un vârf de deal, un apus şi o lună plină pe jumătate. Ca să fie cadrul perfect am luat şi-o pătură şi duşi suntem. Maşina, cuminte până să ajungem acolo, se odihneşte fără să crâcnească prea tare, la umbra unor copaci mititei, timp în care noi am luat-o la deal. Ce să vezi? Toată seara ţânţarii ne ţin companie şi când ajungem acasă zici că am avea varicelă, nu alta. Pe lângă asta, surata mea, care ar fi trebuit să-mi ţină partea, se încăpăţânează să facă pe deşteapta. Decide că ar trebui să mai zăbovim oleacă la poalele dealului şi când apăs pe acceleraţie, pentru că este un hop destul de urât înainte, se dă nebuna că e moartă. O trezesc imediat, dar m-am fâstâcit puţin, fiindcă m-a făcut să pic prost. Ce ţi-i şi cu prietenii ăştia, nu ştii când te ajută să o faci mai bine de oaie.

Altădată o să-şi dea seama că prea s-a îngrăşat pe la ambreiaj şi o să înceapă să tremure de parcă ar fi pe un aparat de masaj care încearcă din răsputeri să combată apariţia sau extinderea celulitei. A început deja să facă exerciţii de genul ăsta, doar că nu foarte des. Într-o vreme bătea ceva în partea din spate, cred că era braţul, dacă nu mă-nşel. Şi bătea de zici că şi-a cumpărat asta un set de tobe. Când am întrebat-o ce are mi-a zis că şi-a făcut formaţie şi au repetiţii în fiecare zi. Tulai vetă, când am auzit am ştiut că-i bai şi eram sigură că toate astea o să mă coste o altă căruţă de bani.

Oricum, cea mai amuzantă fază o să fie când va sta pe marginea drumului un oarecare la ocazie şi dintr-o dată simt cum frânează brusc maşina, trage repede de volan în dreapta şi ţuşti ăsta înăuntru pe locul din faţă. Mă ia cu poveşti de adormit copiii, iar eu i-aş zice „Mai scuteşte-mă domnule, că-mi ajunge câte baliverne am auzit azi”. Bine că o să mă pot abţine, cel puţin aşa sper. Noroc cu „rabla” mea care ştie să detensioneze atmosfera şi va da drumul la radio. Merci, gagica, pentru tot ce vei face în viitor!

Aţi văzut că mi-o va face de câteva ori, aşa că o să i-o fac şi eu o dată, dar bine. Când o să ies din parcare, o să o julesc aproape de ochi. Aşa de tare că i-ar trebui un plasture, fiindcă i-am ciuntit un pic sprânceana. Nu mă răzbun, ci doar îi arăt că prietenul la nevoie se cunoaşte, dar de multe ori depinde de ce nevoie ai.

Distracţie de distracţie. Go fun yourself in the future măcar, dacă în trecut nu mai ai ce face. Ia-ţi un Toyota şi poate ieşim cândva la un ceai ca să stea de vorbă maşinile, că noi ne-am consumat deja cuvintele pentru multe zile de acum încolo.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Share Button