Anul frângerii

Publicat la January 1, 2018

IMG_5105Doamne, sunt din nou aici. La un capăt de drum. Dar, decorul nu-mi pare nou deloc, pentru că anul acesta a fost un lung șir de sfârșituri cu care parcă m-am obișnuit. Știi că mulți spun că sfârșitul nu e decât semnul unui nou început, dar cu credința tremurândă eu m-am îndoit de tot. N-am vazut în sfârșit decât sfârșit.

Doamne, îți aduci aminte cum la începutul acestui an îmi făceam liste cu planuri, altele cu visuri și-n final luam hotărârea să ți le dau pe toate Ție. Și Ți le-am dat, Doamne, pe toate, cu toată inima. Până în momentul în care în alergarea nebună a lumii acesteia m-am pierdut un pic. M-am pierdut pentru că am împărțit din inima mea prea mult visurilor mele pământești. Așa de mult încât în final, când toate visurile mi s-au frânt, m-am frânt și eu odată cu ele. Și, în durerea mea, am crezut că ești nedrept. Că dragostea Ta mă ocolește, fiindcă nimic din ceea mi-am propus nu părea să se împlinească și totul mergea pe dos. Doamne, numai Tu știi cât de lung a fost șirul lacrimilor neîmplinirii și ale frângerii. Cât de nedormite au fost nopțile în care nu știam încotro s-o apuc. Cât de singuratice erau zilele în care trebuia să fiu între oameni fără să-mi doresc de fapt să fiu acolo. Cât de mari au fost poverile pe care le-am dus numai cu Tine, pentru că alții cărau deja destul la ale lor.

Doamne, a fost un an al frângerii. Și ce an frumos a fost. Abia acum înțeleg că trebuie să ne frângem. Să ne frângem odată cu întunericul care încă mai e în viața noastră, ca să iasă la iveală lumina, pentru că alfel unii dintre noi nu am arăta niciodată ce ascundem. Acum înțeleg că lumina Ta o văd alții mai bine în noi când ne treci prin cuptor. Că rugăcinile sunt mai fierbinți când planurile ni se dau peste cap. Că suntem mai smeriți când nu primim tot ce dorim. Că îi înțelegem mai ușor pe alții care sunt în cuptor de multă vreme, când ne lași și nouă o zi de arșiță.

Doamne, îți mulțumesc pentru 2017. Pentru toate visurile pământești care mi s-au frânt. Pentru toate așteptările care mi-au fost înșelate. Pentru toate planurile neîmplinite. Îți mulțumesc, totuși, că pe lângă cele de mai sus, planul care a pornit din inima Ta s-a împlinit. Că nu mi-ai dat ce îmi doream, dar mi-ai dat ce aveam nevoie. Și chiar dacă nu înțeleg în totalitate cum și de ce lucrezi așa, experimentez viața prin credință. Credința că Tu ai imaginea de ansamblu, pe când eu nu-l știu nici măcar pe azi, ci poate doar pe acum.

De aceea, Doamne, anul care vine îl încep fără liste. Fără planuri. Fără visuri pământești. Și asta pentru că mi-e teamă să mai visez cum am făcut-o până acum. Îmi păstrez un singur vis. Vis pe care vreau să-l împart și să-l dăruiesc. Iar visul acela ești Tu, Doamne. Un vis care nu frânge și care nu se frânge. Niciodată.

 

Share Button