7 lecții pe care le-am învățat de la OMUL pe care l-am iubit

Publicat la January 30, 2016

54abf84a2c390be86e28634aa777eebeM-am îndrăgostit de puțini oameni, dar m-am îndrăgostit mult și puternic. M-am agățat de ei ca de niște colaci salvatori și încercam să dau tot ce am mai bun. Să iubesc așa cum mi-ar fi plăcut să fiu iubită și să îi pun pe ei mai presus de mine. Am învățat multe lucruri de la ei și le țin aproape de inima mea ca pe niște lecții de viață, chiar dacă mulți dintre ei au plecat brusc din viața mea și acum știu doar atât, că sunt fericiți.

  • În iubire să îl înveți pe celălalt cum să iubească, cum să arate că iubește și cum să dăruiască tot din ceea ce simte și trăiește. Oamenii nu se nasc învățați să iubească. Dragostea e un exercițiu zilnic!

Îmi aduc aminte că eram ca un copil care abia învăța să facă primii pași. M-am împiedicat de multe ori și am căzut în bălți mai mari decât mine, așa că am stropit toată frumusețea din jurul meu. Nu știam ce trebuie să fac și sfârșeam prin a aduna în mine mai multă frustrare și a oferi mai puțină iubire. Asta până când m-a învățat OMUL prin propriul exemplu că iubirea înseamnă să iei autobuzul și să mergi aproape 30 de km doar ca să petreci 5 minute cu o persoană care mai degrabă ți-ar fi spus că nu te suportă, decât să-ți spună că te iubește. Că e mai bine ca unei persoane lipsite de răbdare și pusă mereu pe ceartă să îi faci complimente, să-i dai spațiu și poate să îi spui că o iubești în pofida comportamentului defectuos pe care îl are. Am crescut dintr-o stană de piatră amestecată cu gheață și acum sunt o inimă caldă, iubitoare și dedicată.

  • În iubire să nu lupți împotriva lumii. Nu lupta doar ca să poți ține un OM de mână, în timp ce undeva niște ochi plâng și cineva nu se bucură deloc de iubirea pe care o împărtășiți.

Am crezut într-o vreme că iubirea înseamnă a scoate sabia și a-i „ucide” pe toți cei care se opun. Iubirea nu te pune să lupți cu nimeni, poate doar cu tine însuți ca să devii mai bun. Adevărata dragoste nu distruge armonia din cămine, nu pune copiii împotriva părinților și nici nu frânge inimile altora, când doi se iubesc de parcă ar fi cucerit întreg pământul. Nu, nu, iubirea e calmă și plină de liniște. E piesa aia care face puzzle-ul complet și nimeni nu poate să spună nimic, doar privește admirativ ca la o operă de artă. Iubirea nu te pune să ridici sabia, ci te învață cum s-o lași jos, ca să-ți folosești brațele pentru îmbrățișare.

  • În jumătăți de măsură n-ai să găsești o dragoste puternică, ai să te găsești pe tine disperat ca un pește pe uscat. În jumătăți nu e dragoste, e egoism.

Am văzut asta și la mine când dădeam cu porția din ceea ce simțeam de frica de a nu sărăci, dar am învățat și privindu-i pe alții. Adică, am simțit pe pielea mea cum e să te iubeasă cineva mai mult cu vorba, decât cu fapta. Sunt un om al cuvintelor, dar uneori, degeaba mă hrănești cu poezie, dacă inima ta bate mereu la sute de kilometri distanță de a mea. Am învățat că jumătățile de măsură se folosesc doar la făcut prăjituri, nicidecum în a clădi o relație. Acolo ori dai totul, ori nu dai nimic. E mai sănătos, decât să te amăgești că iubești, când tu de fapt doar te joci.

  • Spune nu când simți că îi faci mai mult rău decât bine OMULUI pe care îl iubești. Refuză să mai ștergi lacrimi, acolo unde într-o vreme lipeai zâmbete. Iubirea e despre fericire reciprocă, egală și, în final, infinită. Când asta se termină, trebuie să iei drumul de plecare.

M-am văzut mereu curajoasă. Am plecat adeseori atunci când simțeam că sunt nefericită sau omul de lângă mine se simte așa. Am plecat când ceea ce aș fi vrut să se schimbe nu depindea deloc de mine și am încetat să cred că așteptarea aia dureroasă o să ducă undeva. Nu sunt genul de persoană care se complace în suferință, crezând că aceea e o dovadă a iubirii sau chiar iubirea în sine. Da, iubirea cere sacrificii, dar acele sacrificii nu o să te determine să reproșezi cuiva că ai făcut atâtea pentru el și el nimic pentru tine. Când ajungi acolo, ai adunat mai multă nemulțumire decât iubire, așa că e mai sănătos să te detașezi de problemă și să pleci. Eu am plecat și încă pot sta mândră în fața OMULUI pe care l-am iubit, îl pot îmbrățișa și îi pot spune sincer că mă bucur pentru fericirea lui.

  • Respectă-te și cunoaște-ți adevărata valoare, indiferent de ce ar spune alți oameni de la care aștepți validare. Ochii lor te văd prin ceea ce sunt ei, iar asta nu înseamnă întotdeauna că tu ești problema sau că ești defect.

Am așteptat mereu validare din parte unora, fie părinți, frați sau surori. Încep să îndrăgesc o persoană numai din niște povești și când o văd aș strânge-o în brațe și i-aș zice chestii frumoase. Situațiile au fost de așa natură că de multe ori nu eram parte din peisaj și eram privită cu scepticism, iar alteori chiar ignorată și rugată să părăsesc acel grup, pentru că prezența mea nu era bine venită. Credeam că dacă tu îndrăgești pe OMUL, ar trebui să existe același revers. Un fel de acțiune în cerc. Adică, ei a doua familie a ta, tu a doua familie a lor sau măcar o parte mică a primei lor familii. Eh, viața nu e chiar atât de roz și ne călește. Atunci am învățat să-mi setez așteptări mari, să visez mult și să nu mă mulțumesc niciodată cu puțin. Poate sună egoist sau lipsit de modestie, dar dacă nu ești pe aceeași lungime de undă cu niște persoane, nu înseamnă că trebuie să-ți cobori standardele. Uneori e destul să visezi în continuare, să pleci de acolo și la un moment dat să te întâlnești cu ele și să le arăți că ți-ai îndeplinit bună parte din obiective și acum lucrezi la altele. Atunci apare și sentimentul acela care se generează în OMUL care a căutat multă vreme pe altcineva după ce te-a întâlnit pe tine și se întoarce doar ca să-ți spună „N-am mai întâlnit pe nimeni ca tine”.

  • Încrederea pe care o acorzi cuiva trebuie dozată cu înțelepciune. Niciodată să nu crezi prea mult într-un OM, pentru că e OM și e imperfect, supus greșelii.

Am terminat jurnalism, astfel mi s-a activat un simț al criticii și al curiozității, dar nu l-am folosit niciodată în relațiile mele. Mi se părea nedrept să mă apuc să investighez și să stau cu lupa pe un OM care îmi spunea că mă iubește. I-am dat toată libertatea, crezând că e îndeajuns de matur încât să știe care sunt limitele și am pus toată încrederea în joc. Nu-mi pare rău, pentru că acum știu că teoretic așa trebuie să faci, dar practic e mai bine să-ți iei o doză de „poate să fie și altfel”. Nu de alta, dar impactul cu realitatea e prea puternic. Oricum, așa m-am făcut puternică, am învățat ce înseamnă integritatea și ce anume nu-mi doresc niciodată de la un OM. Dacă simți că te leagă lanțul unei relații, scapă de el și abia apoi fă-ți de cap.

  • Suportă consecințele propriilor alegeri și nu da vina pe Dumnezeu pentru ele. Caută-l pe Dumnezeu ca să lipească în tine bucățile pe care i-ai lăsat de bunăvoie pe alții să le rupă și data viitoare nu-ți mai pune inima în mâinile oricui e dornic să se joace.

Sunt alegeri pe care le-am făcut și de care nu-mi pare rău. Unii s-ar simți rușinați sau m-ar condamna, dar stau astăzi în picioare pentru că prin OMUL pe care l-am iubit am putut să cresc pe toate planurile. O mare parte din ceea ce sunt astăzi i-o datorez lui. Dacă nu m-ar fi frânt atât de tare, adeseori m-aș fi lăsat îmbătată de iubirea lui și aș fi uitat să mă agăț puternic de Dumnezeu. Doar cu inima în bucăți am ajuns să văd cerul și acum inima are în ea fărâme de cer. Sunt mai aproape de El decât aș fi fost vreodată dacă nu l-aș fi întâlnit pe acest OM care mi-a schimbat radical viața.

Fluturii în stomac și ideea aceea a îndrăgostirii care idealizează trec cu timpul, dar iubirea nu pleacă niciodată. Iubirea se sedimentează bine pe suprafața inimii tale și trăiești mereu cu ea de parcă ar fi parte din tine din totdeauna. Cu cât iubești mai mult, cu atât ți se face inima mai mare.

Fotografie: www.pinterest.com

Share Button